Iubeşte - aşa cum îţi doreşti să fii iubit!
Nu-ţi pune piedici şi nici nu sta-n tipare,
Căci ăsta este dar, ce-i dat de suflet ca atare,
Rămâi aici în viaţa asta neştirbit,
Te bucură de tot ce-ţi vine în întâmpinare!
Iubirea, nu e cu reţetă şi nici la cântar,
Nu o trăi la fel, cum spune orişicine
Ci simte-o, aşa cum numai tu, ştii că e bine!
N-ai să-i găseşti în lumea asta îndreptar,
Îţi spun de pe acum, e totul, numai despre tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu