Mi-am luat o pauză azi de la viaţă,
Să ies în recreaţie ca un copil rebel
Şi să mă bălăcesc în apa mării
Să-ngheţ momentul ăsta în mister.
Am apucat numai să îmi cer dreptul
Căci în secunda-n care-am încercat
Mi s-a oprit în faţă tot prezentul
Întortocheat, mai treaz ca niciodat.
Imagini ireale îmi petrec absenţa
De straie colorate-n curcubeie vii
Alcătuiesc în minte repede magia
O proiectez peste destinul inimii.
Întrepătrund lumi calde neştiute,
Aflate doar acum în înţeles,
Şi se ridică ceaţa-n vârf de munte,
Un pisc pleşuv, ce-am cucerit ades!
Din amintirea inimii curate,
Păşesc nestingherit creaţii mii,
Ce-n lumea din genunea mea aflate,
Se împletesc în rime şi în poezii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu