filozofii

Mi-am spus să iubesc,

Să iubesc cu avânt

Și-acum rătăcesc 

În discernământ!

Mi-am spus să m-arunc

Fără frică, cu tot,

În brațele vieții

Dar acum, nu mai pot!

Mi-am spus, să privesc

Înainte mereu,

Și totuși mă-ntorc, 

În trecut, nu e greu...

Așa îmi tot spun,

De când m-am creat,

Că în viață aici,

Mai am de-nvățat...

Soluția, da, e la mine

O ştiu, dar, 

Asta nu-i tot,

Trebuie să și fiu!

Cum naiba să fiu,

Conștientă aici,

Să iubesc înainte,

Să fiu fără frici

Când îmi amintesc

De discernământ

Și mai știu că iubirea,

E un legământ?

Ce caută mintea,

În tot ce am zis,

Mă bag în cutie,

Limitări mi-am prescris?

Am experiențe,

Ca să pot să-nţeleg,

Dar chiar și așa,

Tot nu eu aleg!!!!!!

Provocări în continuu,

E un circ pe aici,

De îndată ce plec

Și aleg fără frici

Mi-amitesc în continuu

De discernământ

Să îmi țin conștiința 

Trează oricând!!!

sunt

eu sunt ca zarea, eternul in cuvant

eu sunt aievea din cer si din pamant

eu sunt ca marea, in dragoste avant

eu sunt ca gandul, mereu discernamant.

eu sunt scanteie ce arde galaxie

eu sunt ca focul mistuind furie

eu sunt ca apa, sensul reinvie

eu sunt dorinta, fluturi pe campie.

eu pacea-n suflet sunt si ma dezleg

eu si de pretutindeni doar bucurii culeg

eu de astazi sunt putere si aleg

eu sunt, am fost, voi fi, din infinit INTREG!

Cadre

Mi-am luat o pauză azi de la viaţă,

Să ies în recreaţie ca un copil rebel

Şi să mă bălăcesc în apa mării

Să-ngheţ momentul ăsta în mister.

Am apucat numai să îmi cer dreptul

Căci în secunda-n care-am încercat

Mi s-a oprit în faţă tot prezentul

Întortocheat, mai treaz ca niciodat.

Imagini ireale îmi petrec absenţa

De straie colorate-n curcubeie vii

Alcătuiesc în minte repede magia

O proiectez peste destinul inimii.

Întrepătrund lumi calde neştiute,

Aflate doar acum în înţeles,

Şi se ridică ceaţa-n vârf de munte,

Un pisc pleşuv, ce-am cucerit ades!

Din amintirea inimii curate,

Păşesc nestingherit creaţii mii,

Ce-n lumea din genunea mea aflate,

Se împletesc în rime şi în poezii!

Hiperbola

Nu mai simt că din tot ce ne poate uni

Mai e șansa iubirii de-odată

Dar mai știu că atunci 

Sau că poate-ntr-o zi

Vei găsi ce-a lipsit 

O iubirea creată.

Nu mai pot sa mă mint 

Ca un țânc mofturos

Care țipă de foame cu blidele pline 

Am păstrat ce-am crezut 

Că a fost doar frumos

Și-am uitat complet 

Despre tine.

Nu mai vreau să privesc înapoi chiar deloc

Să mă-mpiedic de cioburi uitate

Nici să-mi pot aminti 

N-are rost,ce a fost 

Va mai fi 

Vreodată?

Voi păși înainte mereu, e firesc

Viața-și are ea sensul busolă

Dar îmi fac timp să pot 

Să creez și să cresc

Din nimic 

Totul sunt

Hiperbolă.

*14.02.2019