despre iubire voci aud mereu,
dar despre moarte nu vorbeste una,
si indraznesc sa ma incumet eu,
o simt asa profunda precum luna.
o vad ca pe o cheie si-un raspuns.
e o etapa ce transcede viata,
dar multi o vad temuta, de ascuns,
de i-ar percepe limpede dulceata.
murim mereu cu fiecare zi,
ne transformam in fiece secunda,
dar refuzam caci ne gasim comozi,
in a-i simti emotia profunda.
e moartea un contrast si un concept
ce ingrozeste lumea asta mare,
am indraznit si-acum ca o accept,
ii simt adevarata ei valoare.
cu cat rostesc in alchimii pasesc,
ma duce valu-n a ei nebuloasa,
sa ma mai nasc odata indraznesc,
si-asa la nesfarsit miraculoasa.
in moarte este timp sa si iubim,
e dreptul nostru catre libertate,
ne-ndepartam de astea chiar de stim,
caci cautam s-avem mereu dreptate.
un adevar in spatiu si in timp,
un paradox e in eternitate,
e unica schimbare in rastimp,
care trezeste-n spirit unitate.
de moarte ne e frica si-i ciudat,
caci cu iubirea si cu timpu-n sine,
nu ne permite a "fi degradat",
ne transformam chiar si printre suspine.
in gloria-i de vreme ma afund,
am inteles acum si-mi e tot una,
caci m-am trezit sa va vorbesc profund,
ca ea in inteles nu e niciuna!
