mângâiată de raze de soare târzii,
stau aproape de mare și-i simt răsuflarea,
pe-ndelete se leagă-n sirag poezii,
iar in suflet rămâne mereu întrebarea:

ca o zână sirenă s-o privesc tot mereu?
sau pe șaua-i de spumă s-o-ncalec?
valul său să îmi fie alin când mi-e greu?
căci oricum vom rămâne-n amestec.

mă petrec iar prin visuri ce am mai umblat,
să-mi astâmpăr dorinţa de mare,
mă îngână și cerul pe deplin constelat,
doar că dorul mi-e făr-alinare...