Toamnă aurie

Cu recunoştinţă şi bucurie,

 TE IUBESC VIAŢA!

Mi-a-mpletit în cosiţe toamna,

Belşugul vârstei aurii,

Şi îmi şopteşte acum doamna,

Când eu te chem, tu, ai să vii!

Mi-a spus că de mult îmi vorbeşte,

Numai că, eu n-am auzit,

C-aş fi ştiut cum se iubeşte,

Fără să am de suferit!

Şi, a mai amintit pe dată,

Fără regrete să păşesc,

Cu mine să fiu împăcată,

Că-n viaţă, scopul mi-l găsesc!

De acest drum - îmi povesteşte -

Pe care l-am ales grăbit,

Să nu fiu tristă sufleteşte,

Nu e nimic că am albit!;)

Numai aşa îmi dădeam seama,

Pe calea pe care-am pornit.

Şi, ca să pot să-mi înving teama,

Experientele-au venit!

Şi iar mă mângâie pe frunte,

Cu vântu-i blând de răsărit,

Aşa e viaţa! Vii grăunţe,

Şi de-aici pleci desăvârşit! ;)