Depărtări albastre

În ochii tăi ca marea,

M-aşteaptă răsăritul,

În sufletu-ţi ca zarea,

Mă cheamă infinitul!

Mă-ntreabă stele multe

Când le vom vizita,

Răspunsul la-ndemână

E - când ne vom vedea!

Distanţa mă învaţă

Să îmi călesc iubirea

Dar dorul nesfârşit

Mă sfâşie cu firea.

În vorbe - sentimente

Cu tălmăciri curente

E greu să desluşesc

Chiar - supraomenesc!

Căci sunt din altă lume,

Mă stăpânesc anume,

Chiar cu trăiri cu tot,

Şi le trăiesc cum pot.

Să simt că depărtarea,

Nu-i chiar aşa ca zarea,

Că pot s-o dovedesc

Atunci când îmi doresc!