De mult dor

Mă bate gândul - dor nebun,

Din infinit să te adun,

Să te descânt şi să te ţin

Departe de acest destin!

Dar tu mă arzi şi mă despici

Şi mă cobori şi mă ridici,

Mă duci la el şi-mi spui mereu

Că-n viaţa - nimic nu e greu!

Când ai dreptate - te aprob

Ce-aş vrea - să n-ai, chiar nici un bob

Căci ştiu ce vreau şi cum doresc

Aici - în viaţă să trăiesc!

Am înţeles, te-mbrăţişez,

Cu drag, chiar - te eliberez,

Să pot păstra iubirea vie,

Să trăiesc veci în armonie!

M-adun şi iar mă întregesc

Şi uite-aşa mă regăsesc,

În fiecare vers divin,

Ce-n Unitate e alin!

Îţi mulţumesc şi-acum că eşti

Un dor nebun ce mă-ntregeşti,

Te rog, fii blând şi cu răbdare

Ştiu, m-aşteptă - un destin mare!

Autenticitate

Din întrebări am învăţat

Şi din experienţe–n viaţă,

Ce-n tălmăcire ca pe-un sfat

Le pun în suflet c-o povaţă.

Şi, autentică cum sunt,

Nu iau nimic - de pe oriunde,

Mă manifest în amănunt,

Să îmi pot mai apoi răspunde!

Să gust din “fructul interzis”

Nu m-am oprit ca orişicine

Căci am ştiu că-mi e permis

De nu mă judec - eu - pe mine.

Magie-n cale mi-am creat,

Cu fiecare dimineaţă

Prin soarele ce mi-a vegheat

O revenire-n astă viaţă.

Citit-am mult şi m-am şcolit

Să mă dezvăţ acum încerc

De-aceea tot am ocolit

N-am vrut să nimeresc... la circ.

Păstrătoarea Timpului

De prin străbuni în basme se tot spune

În “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă făr` sfârşit”,

E ascuns încă de atunci ca ghicitoare-n sine

El, timpul ce doar aici în Univers e nesfârşit!

I-o sincronicitate ce îmi dă fiori, afară-i agonie!

Durerea din esenţa timpului trecut – înţepenit.

Şi simt orice celulă, de-i în haos sau în armonie,

A ceea ce a tot fost de când în lume am venit.

Păstrez aici, în mine amintirea-i ca-ntro colivie

Sunt fără vină şi nu m-am judecat nicicând,

Căci am avut curajul de-ai simţi şi tina vie

De la-nceput o pastratoare-a timpului - visând!

Totu-i de preţ – nimic nu e oricum

M-a întrebat aseară marea

De ce pe gânduri am căzut

I-am spus că îi ascult suflerea

Şi-atunci, pe dată a tăcut!

M-a întrebat aseară vântul

De ce în zare tot privesc

Şi i-am răspuns: Îţi ascult gândul

Vezi, mai uşor, că, mă topesc

M-a întrebat aseară luna

De ce la cer eu tot pricesc

Cumva să îi admir cununa

De stele în regal ceresc?

M-a întrebat de dimineaţă

Şi soarele ce-a răsărit

De ce zâmbesc aşa cu viaţă

Cumva aseară n-am dormit?

Mă-ntreabă marea, vântul, luna

Şi soarele din viaţa mea

Cum pot să strălucesc ntruna

Am vreun secret să pot crea?

  

Nu ţin secrete, nici povaţă

Ca să vă dau nu-ncerc acum

Privesc la voi şi-nvat că-n viaţă

Totu-i de preţ – nimic oricum!