N-am să te mai iubesc şi-atunci vei ştii
Vei asculta în glasul frunzelor îngălbenite
Sau poate nici măcar n-ai vrea să vii
Să-mi ţii isonul în romanţe neînsufleţite.
Sau poate nu te mai iubesc de pe acum
Şi-ți spun poveşti să te păstrez cu mine
Nu m-am decis cum să te-alung în drum
Căci poarta inimii se-nchide la suspine.
Am să-mblânzesc întinsul arămiu
Al sufletului sfetnic cu a mea putere
Şi am să-ți scriu din lacrime târziu
Poemul ce a fost menit să zbiere.
Dar în tăcere te voi îmbrăca târziu
Să limpezesc din marea-nvolburata
Cuvântul care nu rosteşte a pustiu
A vieţilor dezamăgire ce ne-a fost creată.
Şi am să ard în flăcări mistice aproape
Şi niciun dar nu am să mai primesc în dar
Şi nu am să mai ţin ce vrea să scape
Chiar de mi-ar plânge gândul în atemporal.
