Vântul

Afară, pe seară, pe străzi rătăcind,
Cu vântul şi frigul, la braţ merg zâmbind.
Căciula pe frunte, mănuşi şi un şal,
Îmi ţin de căldură, pe-un timp amical.

Prin frunze-arămii el bate cu-avânt,
Copacii pleşuvi îi dă la pământ.
Îmi vine la nas şi - mă gâdilă mut,
Privindu-l în ochi, îl cert c-un strănut.

Şi, nu-i de mirare, înapoi m-a privit,
Să-mi zică de pildă, că nu e grăbit,
De vreau, companie să-i fiu neapărat
La poveşti să mă ţină, căci, e inspirat!

Cu "o dată a fost" aşa a-nceput,
Şi-n drumul spre casă, el, m-a petrecut.
Din zări cu veşti bune, din nou a venit
Cum o face mereu, e, neostenit!