Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 17 septembrie 2014

Totul şi nimic




                                                       din Inspiraţia Iubirii * Mihaela
Când am întrebat ce este cel mai important în viaţă, cu blândeţe şi cu multă răbdare răspunsul a venit mai repede decât mă aşteptam:
-          Să vedem, dacă ai pus această întrebare înseamnă că a venit timpul, eşti pregătită să afli răspunsul. Un singur lucru te rog ce primeşti să dai mai departe, aceasta este misiune de respectat printre legile divine.
S-a facut linişte în întreaga mea fiinţă şi m-a cuprins o căldură din interior, extinzându-se către afară şi nu numai, căci, deodată o uriaşă “explozie” de lumină a locuit în mine şi în jurul meu. Sentimentul abandonării a fost inevitabil şi de nedescris în cuvinte, dar cu toate acestea îmi simţeam în întregime fiinţa şi auzeam fiecare bătaie a inimii, sunetul sângelui prin vene, regenerarea celulelor, îmi auzeam fiecare gând şi simţeam fiecare părticică-organ din corpul meu care era bucuros sau nu. Vorbeau toate în acelaşi timp şi nu reuşeam să înţeleg mare lucru dar, în acea stare mi-am amintit că în această “poză” de moment, nu există timp şi că totul se întâmplă în acelaşi moment! A început călătoria care a durat o veşnicie după mine, am privit şi trăit şi simţit şi pipăit tot ce am experimentat în acesta viaţa până acum dar şi în afara ei – universul, stele, quasari, galaxii, planete, şi lucruri pentru care nu există cuvinte în vocabular să le descriu, existenţe în forme geometrice sacre diafane, colorate în culori vii pe care nu le-am mai întâlnit până acum, toate se întâmplau “frame by frame” astfel având ocazia să înţeleg mai bine ceea ce urma a mi se răspunde. Înainte de a deschide ochii şi conştient a păşi din nou în această dimensiune sub forma unui romb care format din linii vertical despărţite de lumină, au început să se ivească litere: important este un concept care are o vibraţie destul de joasă în dimensiunea noastră dar pe care voi îl folosiţi pentru a face diferenţiere cu scopul de competiţie. Diferit înseamnă alcătuit din experienţe unice şi asta nu e o competitie, ceea ce ne duce la răspunsul pe care de acum îl intuieşti, pentru că l-ai ştiut dintotdeauna, a fost în tine aştepta să fie trezit. În viaţă totul şi nimic este important! Pentru că fiecare experienţă este unică şi aceasta face diferenţa! Aceasta alcătuieşte viaţa împreună cu simţirea, care este o calitate primitivă. Şi da, este diferenţă între simţire şi sentiment căci sentimental trece, simţirea rămâne, aceasta e iubirea, aceasta e totul şi nimic, pretutindeni şi niciunde, înainte şi după infinit. Doar fii autentică şi alege ... viaţa!
Era ca într-un vis frumos ce devenea în sfârşit realitate şi din care nu mai vroiam să revin, dar din care am fost expulzată. E de prisos să menţionez că am păstrat starea aceea săptămâni în şir căci le-am pierdut şirul dar din care doar durerea fizică a reuşi cu greu să mă scoată... de fapt tot ea fusese .... cauza.

Mă învelesc în praf de stele
Caut - cărări spre infinit
Simt - bătaia inimii mele
Ştiu - totul mi-e îngăduit.
Pot din nimic ca să fac totul
Şi chiar din tot să fac nimic,
Viaţa-i vibraţia cu scopul,
Să mă trezească alchimic!
Să experimentez de toate,
Fără a judeca ceva,
Şi din trăiri ce eu am parte,
Să pot s-aleg - mereu a eleva!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

filozofii

Mi-am spus să iubesc, Să iubesc cu avânt Și-acum rătăcesc  În discernământ! Mi-am spus să m-arunc Fără frică, cu tot, În b...