Copile bun

Fiului meu cu vrednicie,
Mă străduiesc să-i fac în dar,
Ca să trăiască-n armonie,
Ce nu înveţi când eşti şcolar.

De când în lume ai venit,
Mi-ai arătat ce e iubirea,
Şi-aşa necondiţionat,
Ştiu, care mi-e menirea.

Mă-ntrebi mereu de ce? Şi cum?
Şi în ce fel se-ntâmplă toate?
Cum ţi-am răspuns mereu - şi-acum
Oferte sunt nelimitate!

Degeaba - te uiţi împrejur
Ca să găseşti vina pe cine
S-arunci - ce nu îţi e sejur
Şi ce cureaua nu te ţine!

Oglinda tu când o priveşti
Copile bun - seama o ţine:
Că ce reflectă ea – tu eşti,
Te uită dar, mereu în tine!

Ca să îţi spun cum să trăieşti,
Ar însemna să-ţi iau menirea,
Atât te rog - să-ţi aminteşti,
Că porţi în suflet nemurirea!