În loc de încheiere

Încă un rând - acum în încheiere

Căci mâna pe peniţă a amorţit

Şi somnul vine iute pe la gene,

Iar foile mi-au spus că au obosit! 

Mă duc - la somn, în lumea lui moş Ene,

Vă las, nu mult - doar până voi primi,

Din nou - o inspiraţie alene,

A muzei mele - ce mă va trezi! 

Despre Iubire - în vers - să vă vorbesc,

Ea, Caliope - mereu mă inspiră,

Cu elocvenţă să vă împărtăşesc,

Filozofii - în companii de liră.

Acum, c-am învăţat ce e Iubirea,

Şi că mi-a arătat ce-i Nemurirea,

Abandonată doar - mă dăruiesc,

Etern, doar Lui - Divinului Ceresc!

Copile bun

Fiului meu cu vrednicie,
Mă străduiesc să-i fac în dar,
Ca să trăiască-n armonie,
Ce nu înveţi când eşti şcolar.

De când în lume ai venit,
Mi-ai arătat ce e iubirea,
Şi-aşa necondiţionat,
Ştiu, care mi-e menirea.

Mă-ntrebi mereu de ce? Şi cum?
Şi în ce fel se-ntâmplă toate?
Cum ţi-am răspuns mereu - şi-acum
Oferte sunt nelimitate!

Degeaba - te uiţi împrejur
Ca să găseşti vina pe cine
S-arunci - ce nu îţi e sejur
Şi ce cureaua nu te ţine!

Oglinda tu când o priveşti
Copile bun - seama o ţine:
Că ce reflectă ea – tu eşti,
Te uită dar, mereu în tine!

Ca să îţi spun cum să trăieşti,
Ar însemna să-ţi iau menirea,
Atât te rog - să-ţi aminteşti,
Că porţi în suflet nemurirea!