Faceți căutări pe acest blog

luni, 9 noiembrie 2015

Motivaţională



Trecem prin viaţa asta fiecare,
Puţin trăind adevărata ei valoare.
Ne-mpotmolim între dorinţe şi visare
Crezând că facem totul fără asumare!
Privim arareori la ce lăsăm în urmă
Ne focusăm cu sârg, la viitor
Trăim in general, mecanic, ca o turmă
Prezentul e aici se vrea trăit cu spor!

La îndemână şi prea simplă este
Această viaţă plină de poveste
S-o complicăm “ne este dat din fire”
Avem mereu, pretenţii în neştire.
Pretindem că suntem cu "stea în frunte"
Vrem în continuu, multe şi mărunte
De vom escalada al vieţii noastre munte
Nu vom uita, că la-nceput am fost grăunte!

Te-adună dar, trăieşte, o secundă,
Profund doar în lumină te cufundă!
Vibrează ne-ncetat, la a ei undă,
Belşugul ei, de-acum în colo te-abundă!
Fii doar! trăieşte ca atare,
Şi nu aşa cum scrie în dicţionare!
Fii propriul tău stăpân, să poţi alege,
În orice conjunctură SĂ FII REGE!

miercuri, 9 septembrie 2015

Noaptea-n straie de mătase


Noaptea-n straie de matase,
Portativ de vise coase,
Să plutești pe-a lor aripă,
De visare ca-ntr-o clipă.

Printre note muzicale,
Îngerii îți dau târcoale,
Și la stele te ridică,
Galaxii ei îți dedică.

Alb-galuie, luminoasă,
Luna, e pe cer mireasă,
Stelele-n alaiul ei,
Toate strălucesc scântei.

Și mai au un strai anume,
Care le fălesc în lume,
Doar în somnul lin cu ele,
Te desprinzi de toate cele.

În dezmirdul făra seamăn,
Întâlnești un suflet geamăn,
Și fuzionând pe dată,
Te-ntregești ca altădată!

Integrat și plin de Tine,
Ai Puterea și-ți e bine,
Totu-n jur e Bucurie,
Nu mai e alegorie!

 
 


sâmbătă, 11 iulie 2015

Dacă


Alegorie


Raiul în glosar


Erată


Mă caut şi nu mă găsesc,
Mă strig aevea printre şoapte,
Ce-i de făcut să reuşesc?
Mi-ascult suspinul greu în noapte!
Sunt singură, e semn că-i bine
Nu mă mai strig, doar mă aştept
Acum nevoie am de mine
S-ajung din nou pe ‘drumul drept’.
M-am întâlnit cu disperarea,
Ne-am prezentat şi-am înţeles,
Că este doamna cu onoarea
La naiba! Chiar, n-am de ales?
Şi, totuşi, liniştea-i prin preajmă
Se-ascunde bine pe sub văl,
Ca s-o privesc în ochi înseamnă
Să n-o tratez ca pe-un rival.
Să o invit la promenadă?
Sau să, ieşim la o cafea?
Poate se iscă vreo tornadă...
Gândeşte! Nu te va durea!
E-aşa de simplu, doar acceptă!
Ce poate fi mai rău acum?
Căci nemurirea te aşteaptă
Hai, nu te împotmoli pe drum!
E greu dar, nu e imposibil,
E clar că am mai fost pe-aici
Şi nu e foarte confortabil
Doar, fă ceva! Nu te implici?
Să mă arunc iar în tornadă?
Nici nu mai ştiu cum am ieşit!
Dar mi-amintesc de-o ambuscadă
Care pe-atunci m-a copleşit.
Ce poate fi aşa dramatic?
E doar onoarea, n-am habar!
Nici autentic diplomatic
Adu-ţi aminte de-Avatar!
Hm,
Onoarea-i un concept şi gata!
În disperare am învăţat
Să integrez chiar şi erata
Câte mai am de... explorat!

luni, 9 februarie 2015

Te iubesc


Te iubesc Iubire!
Şi, la apogeu,
Căci în amintire
Te-am avut mereu.

Te cunosc din pântec,
Doar, tu m-ai creat!
Numai în descântec,
Mult m-ai alintat!
TU, eşti eu din fire,
Eu, a ta-s oricum,
Căci în devenire,
Mă-ntregesc acum...
Phoenix mă răsfaţă,
Mă preface-n scrum
Curăţind în viată
Să pot sa m-adun.
Îngerii îmi cântă
- Bine ai venit!
Sufetul se-avântă
Pe drum cuvenit.
Am venit în viaţă
Bucurând şi eu
Şi-am primit povaţă,
S-o-nmulţesc mereu.

miercuri, 28 ianuarie 2015

Integrarea Sufletului Eu


Bucăţi de suflet rămas printre stele,
Se reîntregesc acum într-un Eu,
Formând șirul lung al vieților mele,
Să fiu strălucirea luminii mereu.

Pe aştri celești în galaxii oarecare,
M-am regăsit în fracţiuni și mai mici,
Călătoare răzleață, o rază din soare,
De unde am venit să mă nasc și aici.

Așa rătăcind chiar abandonată,
Prin versuri cuprinse dimensional,
Găsesc printre urme ca și altă dată,
Mărturii că am fost cândva un fractal.

Căci tot am uitat chiar de la plecare,
Să mă întregesc de cum am venit,
Să pot mai apoi urca către soare,
Să întrupez lumina necontenit.

Însă știu că acum din părţile înalte,
În Sine divin – Eu am fuzionat,
Și pot să m-adun completă în toate,
Chiar să mă ridic cum mereu am visat.

filozofii

Mi-am spus să iubesc, Să iubesc cu avânt Și-acum rătăcesc  În discernământ! Mi-am spus să m-arunc Fără frică, cu tot, În b...